Home - Actualitate - „Atelierul Iepuraşului” se va deschide la Hunedoara. Micuţii din oraş sunt aşteptaţi să se înscrie

„Atelierul Iepuraşului” se va deschide la Hunedoara. Micuţii din oraş sunt aşteptaţi să se înscrie

luni, 20 Mar, 2017

Micuții din Hunedoara vor avea, din nou, ocazia să își dea frâu liber imaginației pentru a crea, cu mânuțele lor, figurine și ornamente de Paşte, în cadrul „Atelierului Iepuraşului”. Acesta este organizat de primăria municipiului de pe Cerna, iar reprezentanții administraţiei publice locale se aşteaptă ca un număr mare de copii să ia parte la activităţile creative.

Atelierul Iepuraşului” îşi va deschide porţile în ziua de 3 aprilie. Timp de aproape două săptămâni, grupuri de copii, cu vârste cuprinse între cinci şi zece ani, vor participa la activităţile de creaţie. Cei mici vor avea ocazia de a-şi demonstra talentul, realizând diferite ornamente specifice sărbătorilor pascale. Fiecare atelier va avea o durată de aproximativ 40 de minute şi se va face grupe de maximum 40 de copii, însoţiţi de un adult.

Micuţii sunt aşteptaţi să se înscrie, programările pentru atelier urmând să se facă în perioada 20 – 28 martie, în limita locurilor disponibile, pe baza unor formulare ce se găsesc pe site-ul administraţiei publice locale din Hunedoara.

Primăria Hunedoara a organizat şi în perioada sărbătorilor de iarnă „Atelierul lui Moş Crăciun”, iar la acesta au luat parte sute de copii din oraş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *