Connect with us
Data: 13/05/2024
.

Actualitate - Eveniment

APM Hunedoara a anulat suspendarea activității pentru anumite investiții

Publicat

pe

Printr-o adresă oficială remisă de Agenția pentru Protecțiea Mediului (APM) Hunedoara, Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a aflat că au fost anulate Notificările de suspendare a actelor de reglementare pentru unele obiective de investiții aflate pe teritoriul județului. „Acest lucru a fost posibil în urma vizitei delegației administrației publice județene la București, la sediul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor și reprezintă o recunoaștere a eforturilor conjugate întreprinse în această direcție”, se aratăr într-un comunicat de presă remis de CJ Hunedoara. Printre proiectele în cazul cărora a fost anulată suspendarea activității se numără „Construire și exploatare de microhidrocentrale pe Râul Alb, județul Hunedoara”, „Construire Biserică ortodoxă – Prislop”, „Construirea bucătărie, sală de mese și chilii – Prislop”, „Regularizare pârâu Gurasada pe teritoriul comunei Gurasada, județul Hunedoara”. Anularea APM Hunedoara înseamnă că actele de reglemntare emis de instituție pentru aceste proiecte își mențin valabilitatea în condițiile în care au fost emise și activitatea poate fi reluată. „De asemenea S.C. APA SERV VALEA JIULUI S.A. a fost înștiințată că procedura de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: ”Modernizare infrastructură de apă și apă uzată în județul Hunedoara” se continuă în conformitate cu legislația în vigoare”, se mai arată în comunicatul de presă.

Advertisement

Actualitate

“Noaptea Muzeelor” la Castelul Corvinilor: Concerte și show de video-mapping. Atmosfera, întregită de gulguțele aprinse de cercetași

Publicat

pe

Redactat de

Se anunță o seară magică, sâmbătă, la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Localnici și turiști sunt așteptați la „Noaptea Muzeelor”, dar și la „Festivalul luminii”. După lăsarea întunerciului, pe zidurile impunătorului edificiu medieval vor fi proiecţii video. Atmosfera specială va fi întregită de gulguțele aprinse de cercetași.

Spectaculosul castel medieval de la Hunedoara va putea fi vizitat gratuit, sâmbătă seară, de la ora 21:00, cu prilejul evenimentului „Noaptea Muzeelor” 2024. Casa Breslelor și Expoziția permanentă de arheologie: Pre- și Protoistoria Hunedoarei vor fi și ele deschise publicului, iar intrarea va fi gratuită de la aceeași oră.

Și la ediția din acest an a evenimentului, organizatorii au pregătit un program, din care nu vor lipsi proiecțiile video pe zidurilor monumentului medieval.

Sâmbătă, 18 mai, te așteptăm la Castelul Corvinilor, la „Noaptea Muzeelor” 2024. De la ora 21:00, aveți intrarea gratuită în incinta Muzeul Castelul Corvinilor, unde puteți vizita Castelul, Casa Breslelor și Expoziția permanentă de arheologie: Pre- și Protoistoria Hunedoarei! Am pregătit un eveniment deosebit alcătuit din: concert Ducu Bertzi și Constantin Neculae, video-mapping, prin intermediul căruia vom spune altfel povestea Corvinilor, proiectată pe faţada celui mai frumos castel din România! De atmosferă se ocupă, până spre miezul nopţii, DJ Thomann Baxx și MC Liviu! Cercetașii României – Hunedoara îţi aduc “Festivalul Luminii care va avea loc începând cu ora 16:00, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor (Curtea Husarilor). Aici se vor desfășura activități pentru copiii de toate vârstele, iar la ora 21:00 curtea va fi luminată de gulguțele confecționate de cercetași. Te așteptăm să luminăm noaptea, împreună, pe 18 mai!”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.

La edițiile anterioare ale evenimentului „Noaptea Muzeelor”, mii de oameni au trecut pragul Castelul Corvinilor, iar proiecţiile video care au învăluit edificiul istoric au făcut senzaţie în rândul publicului numeros prezent.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Tour Omagiu Toto Cutugno cu „L’Italiano Orchestra”, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

La cererea publicului, după succesul primului concert la Cluj-Napoca pentru 2024, se pregătește un Tour Omagiu Toto Cutugno în România cu „L’Italiano Orchestra” – Omagiu lui Toto Cutugno, singurul tribut oficial recunoscut de familia artistului, unul dintre cei mai faimoși și cunoscuți artiști italiani, spectacol omagiu marelui artist care a scris istoria muzicii italiene – cu participarea unuia din membrii familiei pentru o surpriză plăcută publicului din Deva.

Concertul, ce va avea loc duminică, 19 mai, începând cu ora 19:30, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, va prezenta cele mai mari hituri ale lui Toto Cutugno, interpretate de o trupă formată din muzicieni profesioniști din Italia care au colaborat cu marele Toto – L’Italiano Orchestra.

“De altfel, în cele două ore de spectacol vor fi și momente în care anecdote și situații care nu sunt cunoscute la care a participat Toto! Particularitatea este că vocea trupei – Gianluca Fiorentino, muzicianul care a avut privilegiul de a colabora și susține concerte cu Toto, are un timbru vocal foarte asemănător și îi va determina pe spectatori să retrăiască senzațiile de a fi alături de Toto pe scenă. Un spectacol unic realizat pentru a retrăi împreună momente de magie – magia muzicii lui Toto Cutugno! Pentru toți fanii lui Toto Cutugno organizăm acest concert, dorim ca muzica lui să rămână pentru totdeauna vie în inimile voastre. L’Italiano Orchestra a decis să dedice în mare parte viitoarele sale spectacole marelui artist, cel cu care
de-a lungul timpului s-a întâlnit în diferite concerte, având onorea de a împărți scena împreună. Am pregătit un spectacol plin de muzică și amintiri povestite cu mândrie, drag și emoție de cei din L’Italiano Orchestra. Toto Cutugno a arătat de nenumărate ori cât de mult iubește România, motiv pentru care dorim să onorăm și aici muzica lui. Vă așteptăm pe toți! Toto, de acolo de sus, ne va cânta prin vocile artiștilor de pe scenă!”, transmit organizatorii.

Bilete: iabilet.ro
https://www.iabilet.ro/bilete-deva-l-italiano-orchestra-omagiu-lui-toto-cutugno-92617/?q=toto

 

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Elevi ai Liceului Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăștie, în topul mondial la Olimpiada Internațională de Informatică în Echipe

Publicat

pe

Redactat de

În perioada 10-13 mai 2024, s-a desfășurat a VII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Informatică în Echipe (IIOT), organizată de Republica Arabă Siriană, într-un format online.

Elevii români și-au demonstrat excelența în domeniul informaticii participând la acest eveniment de prestigiu, susținând competiția în format online, instituțional, la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca, sub egida Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Echipa României a excelat în competiție, fiind alcătuită din 12 elevi talentați și condusă de 6 profesori dedicați, dintre care 3 profesori coordonatori și 3 membri ai Comitetului Olimpic Internațional.

”Lotul olimpic al României  a cucerit trei medalii – două de argint și una de bronz.
Medalie de argint au obținut echipele:
– „Vlaiq”, de la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu”, Orăștie, județul Hunedoara, formată din elevii Alexandru-Raul TODORAN, Rareș Horațiu GHERASĂ, Antonia Camelia GRIDAN și Marius DÎNȘOREAN, coordonată de prof. Daniel POPA.
– „Andrei”, de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București, formată din elevii Andrei-Cristian IVAN, Andrei CHERTEȘ, Andrei MARCIUC, Paul Andrei IORGULESCU, coordonată de prof. Victor MANZ.
– Medalia de bronz a fost obținută de echipa „Masters Of Backtracking”, de la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț, formată din elevii Cristian LUCHIAN, David VIȘAN, Ștefan Claudel NEAGU și Samuel ȘOIMARU, coordonată de prof. dr. Gheorghe MANOLACHE”, arată Ministerul Educației.

FOTO: Ministerul Educației

Citeste mai mult ...

PUBLICITATE ELECTORALĂ

Cod mandatar AEP 21240015

Cod mandatar AEP 21240015

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate