Home - Actualitate - A început “Fruhlingsfest” de la Deva!

A început “Fruhlingsfest” de la Deva!

vineri, 19 Mai, 2017

Așteptat cu nerăbdare, prima ediție a „Fruhlingsfest”, manifestare dedidacă tradițiilor bavareze, a început, ieri după masă, la Deva.

O mulțime de deveni, dar nu numai, au venit, ieri după masă, pe platoul de la poalele Cetății, de lângă stadion, pentru a participa la deschiderea primei ediții a Fruhlingsfest”.

Surprize cu mult și bun gust

Organizatorii principali ai evenimentului, BONIMA, au pregătit o mulțime de surprize celor prezenți la eveniment, și acestea vor continua, de vineri și până duminică, la poalele Cetății, între orele 11.00 și 23.00. Berea rece, nepasteurizată, o gamă nouă pe care dorim să o promovăm, este principalul ingredient al distracției de aici, de la Deva. Vor fi și beri românești, făcute după rețete germanre, dar și beri germane. Pe lângă acestea sunt puse la dispoziția participanților specialități culinare cu specific german, precum cârnații Thuringer, cârnații XXL cu cașcaval sau cârnați picanți, iar „Regele ciolanelor”, unul dintre personajele- surpriză de aici, vă pune la dispoziție o tocăniță germană delicioasă. Bineînțeles că nu vor lipsi nici micii tradiționali românești sau costițele la grătar. Nu în ultimul rând avem o muzică de calitate, cu specific bavarez, asigurată de Klaudia& Die Burzenland Party Band, DJ Edelweiss sau MC Marian Maican, dar buna dispoziție va fi întregită și de interpretările unor trupe și ansambluri locale. Nu în ultimul rând, va fi și un concurs de Miss, unde participantele nu trebuie să aibă dimensiuni de top – model. Ceea ce ne propunem, în afară de distracție, este promovarea și cunoașterea culturii germane locale. Sunt convinsă că acest festival va fi unul de durată și mulțumesc autorităților locale pentru sprijin”, a declarat Anemona Hermeneanu, reprezentant BONIMA.

Până duminică

Încântați de ce se întâmplă au fost și reprezentanții autorităților locale din Deva. “Le mulțumesc organizatorilor pentru această inițiativă. Este prima oară când Fruhlingsfest” se desfășoară la Deva și sunt convins că nu se va opri aici. Sper ca toți participanții să se simtă bine”, a spus Ovidiu Moș, primarul municipiului Deva. Acest festival cu specific bavarez este un lucru de bun augur. Am convingerea că „Fruhlingsfest” se va dezvolta an de an. Este clar că prima ediție este o reușită și așytepr deja următorul festival”, a precizat Alin Suciu, director Serviciu Public Administrare Cetate Deva. Dar și mai încântați s-au arătat participanții, care au apreciat berea rece, dar și delicatesele culinare cu specific german. Este bine pentru noi să avem așa ceva în Deva. Cât despre bere, este ea bună, dar parcă e mai bună aici, la poalele Cetății”, spunea un devean participant la Fruhlingsfest”. “Atmosfera este una deosebită, vremea ține cu noi, muzică plăcută, mâncare și băutură la discreție, e distracție în toată regula. Pot să spun că e perfect”, afirma și o doamnă din reședința de județ. Cei care nu au fost aseară la deschidrea Fruhlingsfestau avut ce regreta, dar timpul nu este pierdut, organizatorii așteptând, cu mare drag, oaspeții, de astăzi și până duminică, între orele 11.00 și 13.00, pregătindu-le și alte surprize. O primă surpriză este mic-dejunul bavarez, care poate fi savurat de către cei care vor merge pe platoul de la poalele Cetății, lângă stadion, la prima ediție a Fruhlingsfestde la Deva, manifestare la care intrarea este liberă.