Connect with us
Data: 18/07/2025
.

ULTIMA ORA

O autoutilitară și un autoturism s-au tamponat frontal pe DN 7, la Spini

Publicat

pe

Două persoane au suferit leziuni, în urma unui accident de circulație ce s-a produs în această dimineață, puțin înainte de ora 10:00, pe Drumul Național (DN) 7, în localitatea Spini. În coliziune au fost implicate o autoutilitară și un autoturism.

Polițiștii spun că, în urma primelor cercetări efectuate, accidentul a avut loc din vina șoferului autoutilitarei. „În jurul orei 09:40, un bărbat în vârstă de 37 ani, din municipiul Sibiu, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 7, pe raza localităţii Spini, din direcția Deva – Orăștie, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de autovehiculul care circula în fața sa și care a oprit (întrucât s-a format o coloană de vehicule în staționare), iar pentru a evita impactul cu acesta, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a tamponat frontal autoturismul condus regulamentar din un bărbat în vârstă de 55 de ani, din municipiul Deva. În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului autoturismului şi a unei femei de 51 de ani, pasageră în autoturism”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

În acest caz, oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Advertisement

Actualitate

Mihai Leu, transportat la București în stare critică

Publicat

pe

Redactat de

Mihai Leu, transportat la București în stare critică.

Mihai Leu, fost campion la box și raliuri, a fost transportat de urgență la Spitalul Fundeni din București, cu ajutorul unui elicopter SMURD. În vârstă de 56 de ani, Leu se afla la Hunedoara când a suferit o hemoragie internă. În prezent, este internat la Terapie Intensivă, în stare critică.

Problemele de sănătate ale fostului sportiv au început în urmă cu peste un deceniu, când a fost diagnosticat cu cancer la Viena și operat ulterior de profesorul Irinel Popescu. La finalul lui 2024, boala a recidivat, necesitând noi intervenții.

În timpul tratamentului, Mihai Leu a fost vizitat de Ion Țiriac, care i-a recomandat continuarea terapiei într-o clinică din Franța. După externare, Leu s-a retras din nou la Hunedoara. Fiul său, Marco, activează ca instructor de schi și snowboard în Austria.

FOTO: Știri pe Surse

Citeste mai mult ...

Actualitate

Un medic din Deva, dat dispărut -ACTUALIZARE: A fost găsit

Publicat

pe

Redactat de

 

 

ACTUALIZARE 00:03: Bărbatul a fost depistat pe raza municipiului Deva.

Știrea inițială

Un medic devean a fost dat dispărut. Polițiștii au fost sesizați de soția acestuia.

Advertisement

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, azi, în jurul orei 17:30, de către o femeie despre faptul că soțul ei, FOTESCU NICOLAE RADU, a plecat de la domiciliu, fără a se întoarce până în prezent. În urma primelor verificări, s-a stabilit că bărbatul în vârstă de 55 ani ar fi plecat de acasă în intervalul orar 13:00-16:00.

Semnalmente: înălțime 1,60 -1,75 m, greutate 70 kg, ochi căprui, păr scurt, de culoare blond-castaniu.

La momentul plecării, acesta purta o geacă de culoare galbenă, blugi de culoare albastru-deschis, pulover de culoare albastră, cămașă albastră cu dungi, adidași de culoare albastră și o șapcă. Polițiștii desfășoară activități de căutare și depistare a persoanei în cauză”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Persoanele care dețin informații utile găsirii persoanei sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

E oficial: Noul stadion din Hunedoara a primit „undă verde”. Primarul Dan Bobouțanu: „Este o veste care nu poate decât să ne bucure”

Publicat

pe

Redactat de

 

Guvernul României pregătește pentru 2025 investiții importante în infrastructura sportivă, iar pentru anul curent au fost aprobate costurile pentru construcția mai multor stadioane, în întreaga țară. O Hotărâre de Guvern a fost adoptată în acest sens în ședința Executivului de joi, 20 martie.

Finanțare aprobată

Astfel, la propunerea lui Attila Cseke, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a fost adoptat un act normativ care stabilește criteriile de prioritizare pentru încheierea, în anul 2025, de către Compania Națională de Investiții, a angajamentelor legale aferente procedurilor de achiziție publică derulate până la sfârșitul anului 2024 și pentru care nu s-au încheiat angajamente legale, precum și ale celor aferente procedurilor de achiziție publică care se finalizează în anul 2025 și care au ca obiect proiecte de investiții finanțate prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIS). Este vorba despre fonduri de peste 330 de milioane de euro, iar la finanțare, la capitolul „Investiții semnificative”, intră și „Complexul Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara”. Mai exact, pentru noul stadion al Hunedoarei a fost alocată suma de 64 de milioane de euro.

Bucurie mare pe malurile Cernei

Advertisement

Cel care a inițiat proiectul este primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu. Acesta, fin cunoscător al fenomenului sportiv, este bucurros de vestea primită de la Guvern. „Este o veste care nu poate decât să ne bucure. Am ținut legătura cu cei de la Compania Națională de Investiții (CNI), cea care va executa lucrarea încă de la finalizarea licitației. Am vorbit de multe ori cu directorul CNI, Adrian Cefălan, și iată că a trecut și proiectul nostru. În stadiul actual pot spune că în aproximativ trei săptămâni se va semna contractul de finanțare. Dintre toate proiectele privind construcția de noi stadioane, cel de la Hunedoara este primul la care pot începe lucrările. Este o perioadă de șase luni pentru proiectare și, după aceea, va începe execuția. Aceștia sunt pașii care trebuie parcurși după finalizarea licitației. Este o legislație în vigoare în acest domeniu și aceasta trebuie respectată. Așadar, nu putem vorbi, acum, despre niște termene fixe, ci doar despre trecerea pașilor birocratici, grei, dar și legali. Repet, vestea bună este că am trecut peste un obstacol major, cel al adoptării Hotărîrii de Guvern pentru semnarea contractuluii de finanțare. Revenind la proiectul propriu-zis, pe lângă cele șase luni pentru proiectare, urmează alte 22 pentru execuție. În această perioadă de proiectare noi vom ține legătura cu CNI, care ne va anunța când vom trece la demolarea actualului stadion, pe aceeași locație urmând a fi ridicată noua arenă. Eu estimez că acest lucru va începe spre sfârșitul anului în curs, iar demolarea se va realiza cu sprijinul total al Consiliului Județean Hunedoara, și le mulțumesc celor din conducerea instituției pentru susținere. Deci, dacă totul va merge bine, anul viitor vor începe lucrările efective”, a declarat Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

Arenă de patru stele

Conform proiectului, noul stadion care se doreşte a fi ridicat în municipiul Hunedoara prin intermediul CNI va avea 10.500 de locuri dispuse pe două „inele”, parcare subterană, două căi de acces rutier, mai multe zone pietonale şi toate facilităţile unei astfel de construcţii, la standardele actuale. El va fi ridicat pe amplasamentul actualei arene din Hunedoara. Noua arenă din Hunedoara, ce urmează a fi construită pe locul celei actuale va fi una de categoria UEFA 4 stele, care permite și organizarea de meciuri internaționale.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate