Sezonul fotbalistic intern aproape că s-a încheiat, mai fiind de jucat doar în Liga I un meci, și ne aflăm la ora bilanțului, mai ales la echipele din eșaloanele inferioare.
În județul Hunedoara avem două echipe în Liga a III-a, una veritabilă, CNS Cetate Deva,și una „adoptată” de Petroșani, ACS Șirineasa.
Lideri încă din prima etapă
În sezonul competițional 2017 – 2018 în județul Hunedoara, la nivel de seniori, avem un campionat cu 15 echipe în Liga a IV-a și cu 13 în eșalonul al cincilea. Una dintre echipele care a avut un parcurs foarte bun în acest an este divizionara a cincea AS Măgura 2010 Pui, campioana de toamnă din Liga a V-a. „La finele sezonului trecut am terminat pe poziția a doua, după cei de la Dacia Orăștie, câștigătoare merituoasă a campionatului, dovadă că fac față cu brio cerințelor din Liga a IV-a, pe care îi felicit pentru performanță. Dacă am fi învins în meciul direct de la Orăștie sau dacă n-am fi pierdut puncte atât în prima etapă a turului, cât și în cea de debut a returului, alta ar fi fost situația. Oricum, îi felicit pe băieții noștri pentru asceastă performanță. Noi suntem o comună, chiar dacă e cea mai mare din județ, și ne-am luptat până la capăt cu o echipă de municipiu, și am depășit o alta, tot din mediul urban, precum și alte trei patru – formații care au evoluat în eșaloane mai înalte. Sunt foarte mulțumit de evoluția băieților și în turul campionatului Ligii a V-a de fotbal Hunedoara, sezonul 2017-2018. După 13 etape suntem pe primul loc, cu 36 de puncte, câștigând 12 meciuri și pierzând doar unul singur, având șase puncte față de cea de-a doua clasată, Zarandul Crișcior, pe terenul căreia am suferit singura înfrângere din tur. În plus, am devenit lideri chiar după prima etapă și ne-am păstrat poziția până la finele turului”, a declarat Victor Tiberiu Stoica, primarul comunei Pui și președinte de onoare al celor de la AS Măgura 2010.
Participări și în alte competiții
Cei de la AS Măgura 2010 Pui au participat, în acest an, și la alte competiții fotbalistice. „Am evoluat și în faza județeană a Cupei României, de unde am fost eliminați, greu, de Retezatul Hațeg, formație aflată pe podium în Liga a IV-a. Totodată, am fost singura echipă din Liga a V-a care s-a înscris cu două formații la competiția de sală „Cupa Crăciunului”, organizată de către Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara, participând atât cu trupa de seniori, cât și cu cea de old-boys. Chiar dacă nu s-au calificat la turneul final, ambele echipe au avut rezultate bune în grupele preliminare, seniorii, de exemplu, învingând echipa de Liga a IV-a Jiul Petroșani, iar formația de old-boys a depășit în clasament pe Foresta Lunca Cernii, din divizia a cincea, și pe Gloria Geoagiu, care evoluează în cel de-al patrulea eșalon. Nu în ultimul rând doresc să amintesc că, în acest an, am organizat cea de-a XVI-a ediție a „Cupei Măgura Pui” la fotbal, la care au participat echipe din opt sate ale comunei. Totodată, în această vară am organizat, în premieră, și „Cupa veteranilor” la minifotbal, și în competiție de old-boys pe teren redus particiipând tot opt echipe din comună”, a mai spus primarul Victor Tiberiu Stoica.
Comună predestinată pentru sport
Primarul Victor Tiberiu este un mare susținător al sportului, în general, și iubitor de fotbal, în special, drept dovadă fiind și premierea sa, în acest an, cu trofeul „Ivan Patzaichin”, de către Asociația Comunelor din România, pentru cea mai bogată activitate în domeniu din mediul rural arondat Regiunii de Dezvoltare V Vest. Și viceprimarul comunei, Doinel Creciunesc, printr-o fericită coincidență, este iubitor de sport, fiind tată de gemeni, ambii fotbaliști, Daniel și Cristian jucând acum la Hunedoara, dar au evoluat și în eșaloanele superioare. Ca o pată de culoare, dar legată de sport, trebuie spus că din Pui este originar fostul internațional Romolus Gabor, cel mai talentat fotbalist hunedorean din toate timpurile, „Balon de Aur” la Campionatul Mondial de juniori din 1981, și că la o școală din comună a predat, ca profesor de educație fizică, Cosmin Oprescu, multiplu campion mondial și european de karate. Și, pentru a încheia această paranteză, trebuie menționat și faptul că la Pui a fost dată prima sală de sport în mediul rural din țară. „Îi felicit, încă o dată, pe componenții echipei de fotbal, jucători, antrenori, staff tehnic și administrativ, și le mulțumesc și suporterilor pentru susținere. Îi asigur pe toți iubitorii de fotbal, dar și de sport, în general, că administrația locală va sprijini, și pe viitor, această activitate”, a încheiat Victor Tiberiu Stoica, primarul comunei hunedorene Pui.
1,248 total views, 0 views today